Transalpina si Strategica, iulie 2008

        La inceputul lui 2008 am descoperit pe DaciaClub.ro cativa colegi de forum care aveau aceeasi pasiune pentru bicicleta ca si mine si cautau parteneri pentru a-si dezmorti oasele in plimbari de cativa kilometri prin Bucuresti si imprejurimile lui.

M-am bagat si eu in discutie, desi nu cunosteam personal pe niciunul dintre ei si am hotarat o prima iesire (cel putin pentru mine prima), la Comana.

Ne-am adunat intr-o dimineata insorita dar inca friguroasa de primavara, cu chef de pedalat si buna dispozitie. I-am cunoscut pe Lucman, vis-a-vis, Casper, Zax si Mutzunache, iar impreuna cu noi a venit si o prietena mai veche, atentat_cu_bomboana.

Cum atmosfera a fost tot timpul una relaxata si de buna dispozitie, am hotarat sa repetam evenimentul si sa ne vedem cat de des ne va permite timpul liber.

Dupa cateva iesiri la campie, in care ne-am intarit conditia fizica, am inceput sa cochetam si cu muntele, pe la Paltinul, Secaria si Comarnic. Ne-a placut asa de mult incat am vrut brusc mai mult, mult mai mult. Si ce putea fi pe atunci mai spectaculos pentru noi decat o iesire pe Transalpina, inca salbatica si neimblanzita de asfaltul care o acopera in prezent...?!?

Ne intalnim la bere, facem planuri, trasee, cazare, impartire pe masini, etc...

Ne cunoastem totusi fortele si hotaram sa pornim de la Ranca si nu de jos, din Novaci. Tocmai de aceea am in plan pentru anul viitor o noua excursie in zona, cu plecare de jos de data asta.

Revenind in 2008, din cauza serviciului nu putem pleca toti o data si cum suntem grupati oricum in doua masini, plec eu si cu Zax vineri dupamasa, ramanand ca atentat_cu_bomboana, Lucman, Casper si Doc sa ajunga la Ranca sambata dimineata, la prima ora.

Pe la orele 22:00 suntem la Ranca, ne cazam la o pensiune si ne desfatam cu o gustare taraneasca, cu branza de oaie, slanina afumata, ceapa rosie si palinca de casa, urmate de vreo doua beri si un gratar, excelent preparate.

Oboseala drumului si alcoolul ne dau o stare de buna dispozitie, suntem chiar nitel maimute si nu ne-am mai da la somn. Doar gandul ca a doua zi ne asteapta ceva cu care nu ne-am mai luptat pana acum, kilometri multi si mai ales diferenta mare de nivel, ne trimite in camera.

Punem capul pe perna si parca in urmatorul minut s-a si facut 5:00AM si telefonul suna. E restul grupului, care a ajuns in statiune.

Ne uitam unii la altii si nu ne dam seama care avem ochii mai umflati de nesomn. Parca ei sunt un pic mai ravasiti dupa "somnul" in masina.

Desi e iulie, fiind la 1650 m altitudine, afara sunt doar 6 grade. Asta ne invioreaza vrand-nevrand si ne alunga somnul.

Toti freamata de asteptarea necunoscutului, a peisajelor grozave de care auzisem vorbindu-se, dar in acelasi timp ne si intrebam daca vom fi in stare sa trecem onorabil aceasta adevarata provocare.

Nu misca tipenie in jur. Facem ultimele reglaje, ne imbracam bine si pornim catre Varful Papusa, prima incercare a zilei.

Miroase a foc de lemne si doar cate un caine ne saluta cu un latrat, prea lenes sa se ridice din culcusul lui. Inca n-a rasarit soarele de dupa munte, dar e lumina. Totdeauna mi-a placut sa pedalez inainte de rasarit, asta dupa ce trec de socul trezirii matinale.

Drumul urca destul de usor cat inca mai e flancat de case si ne permite sa ne incalzim cum trebuie inainte de a da piept cu ascutisul rampelor de mai sus.

 Apoi respiratia incepe sa devina zgomotoasa si cate o voce se aude cerand o pauza de poze, o pauza de tigara, o pauza de echipare, o pauza...

Se simte ca ne lipseste inca antrenamentul, dar nimeni nu vrea sa se dea batut si-i dam tot inainte si tot mai sus. Si ca sa nu fim chiar linistiti, apar si ceva nori negri la orizont.

Inca nu se vede soarele, iar vantul face ca frigul sa fie si mai patrunzator. Profitam deci de orice adapost natural.

Caldarea Mohorului se profileaza in partea stanga si ne atrage obiectivele foto.

Apare soarele si temperatura creste usor, deja e placut, putem renunta la hainele groase, ne incalzim oricum de la efort.

Salutam Varful Papusa si ne indreptam catre punctul cel mai inalt al Transalpinei, Pasul Urdele, care ajunge la 2145 m, mai sus decat Transfagarasanul. Ranca se mai vede inca in zare, imprastiata pe culme.

Suntem SUS si suntem puternici...

Dupa atat urcat, vine prima coborare, placerea MTB-istilor, insa eu si cu Lucman, cu ciclocrosurile noastre suferim in continuare, strangand franele si ocolind bolovanii mai mari.

Jos facem o inspectie a rotilor. Sunt "linie", deci nu sunt asa de fragile cum ar sugera ingustimea lor. Mi-a placut mult Kettlerul asta, prima mea bicicleta "adevarata".

Ne oprim si la cascada, unde atentat_cu_bomboana nu mai reuseste sa se dea jos de pe bicicleta si se alege cu o julitura, nimic grav.

 

Ne prind din urma primele masini, traficul auto fiind ca si inexistent. O dubita si un IMS aranjat special pentru plimbari turistice in zona, si care e reconditionat destul de bine.

Dupa o luuunga curba de nivel ajungem la o noua urcare importanta, pe Muntinu. Cu toata ambitia, dezavantajat fiind si de rapoartele foi/pinioane nefavorabile ascensiunii, reusesc sa urc doar pana la jumatatea rampei, unde niste trepte bolovanoase ma fac sa descalec. E inclinat rau pasajul asta, de altfel e cea mai grea portiune a Transalpinei. Ma simt epuizat. Pulsul il masor in timpane.

Suntem pe Muntinu si merita sa sarbatorim cu o pauza de hidratare si sa infulecam cate ceva.

Avem ocazia sa cuprindem dintr-o privire kilometri buni de drum parcurs. Dreapta-sus se vad serpentinele ce coboara Urdelele.

Pe partea cealalta a culmii ni se arata Iezerul Muntinului si Strategica - pe unde vom continua noi. Deja s-au strans 5 ore de cand am plecat, asa ca ne permitem o pauza mai lunga, in care admiram in liniste prapastiile de la picioarele noastre.

 

Mai avem doar de coborat pana in Saua Stefanu si de acolo, parasind Transalpina, de continuat pe Strategica, pe curba de nivel.

Primii kilometri din Strategica sunt usurei, lipsind pietrele enervante de pe Transalpina si tendinta generala e usor descendenta. Insa vantul ne chinuie ceva mai mult, iar norii negri incep sa ne alerge. Ne tragem sufeltul in scobiturile din munte. La adapost e chiar placut sa asculti vantul cum suiera prin iarba inalta.

Apare o masina de teren cu numar de Germania. Opreste langa noi si intram in vorba cu pasagerii. Sunt romani plecati de multi ani din tara, dar care nu i-au uitat frumusetile. Masina e una ideala pentru acest drum, 4x4, ampatament mic, puternica, anvelope de offroad, ne place.

Deja incepem sa resimtim oboseala si ne place sa ne imaginam cum ar fi sa mergem motorizati mai departe.

Colac peste pupaza si drumul pe care eu il prezentasem ca unul lejer, pe curba de nivel, incepe s-o ia la deal. 

Spre deosebire de Transalpina, unde pe urcari mereu ai in fata o noua serpentina, care-ti ascunde imaginea de ansamblu, aici vezi in fata kilometri de urcare, ceea ce nu face foarte bine la moral, mai ales celor care trag din greu ca sa continue.

 Lacul Vidra se zareste in partea stanga a drumului, undeva jos, foarte departe. 

Un grup numeros de cai semisalbatici accentueaza sentimentul de taram putin umblat pe care-l avem inca de cand am parasit Ranca. Muntele tremura sub copitele lor cand pornesc in galop, iar manjii ,chiar si cei foarte tineri, alearga in rand cu cei mari.

Urcarea spre Vf. Fratosteanu stoarce si ultima picatura de energie din majoritatea grupului si, cum simtim si primele picaturi de ploaie, hotaram sa nu continuam pe Strategica pana la capatul ei, la Valea Macesului, cum planuisem, ci sa facem stanga pe un ogas abrupt, pana in drumul asfaltat, in punctul sau de maxima altitudine, la Curmatura Vidrutei.

Urmeaza apoi o coborare nebuneasca, de vreo 15 kilometri, unde n-a fost nevoie de nicio pedala, doar de strans franele. Adrenalina e proportionala cu viteza, depasim niste camioane, insa nu reusim sa depasim si ploaia. Vreo 10 minute suntem stropiti usor, nu apuca sa ne ude.

Ajungem in Voineasa, unde avem cazare si ne refacem fortele cu un dus fierbinte.

Scoatem apoi "intaritoarele" pe masa si rememoram traseul si momentele lui principale.

O oboseala extrem de placuta e resimtita de fiecare dintre noi si, incet, incet, ne rapune somnul.

De acum suntem virusati iremediabil cu microbul plimbarilor cu bicicleta pe munte. 

Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.