Zimbraria Neagra-Bucsani, aprilie 2013

        Anul trecut aflasem ca la doi pasi de Bucuresti exista, nestiuta de multa lume, cea mai mare zimbrarie din tara. Aceasta se gaseste intr-o padure, Neagra-Bucsani, undeva la sud-vest de Ploiesti.

Cum soarele de primavara ma imbia sa scot bicicleta din casa, m-am gandit sa dau o tura prin padurea cu pricina.

Am pus bicicletele pe masina si am plecat impreuna cu sotia, in directia nord, pe DN1A, catre Mogosoaia, Buftea... Drumul nu e de o calitate deosebita, dar nici nu rupi masina pe el.

La Postarnacu iesim din national catre stanga, spre Frasinu. Dupa cativa kilometri, la Gheboaia, parcam langa scoala si ne echipam.

Primii kilometri sunt pe asfalt, prilej sa ma reobisnuiesc cu SPD-urile la care am renuntat pentru un an, dupa o cazatura mai nasoala. Am schimbat marca, de la Crank Brothers la XTR si deocamdata sunt foarte incantat de cum se comporta, in special de decuplarea pedalei, cu care avusesem atatea probleme in trecut.

Spre Ratoia asfaltul e ceva mai deteriorat, cu masina ar fi trebuit mers cu grija, sunt destule cratere, insa pe MTB n-avem grija lor. Termometrul arata 23 de grade la soare, vantul adie usor din stanga fata, iar la orizont se zaresc crestele inca albe ale muntilor.

In Ratoaia cotim dreapta si curand asfaltul se termina cu un forestier de foarte buna calitate, pietruit si fara sleauri.

La marginea padurii un stejar batran ne umbreste pentru cateva minute. Intre timp apar o multime de motociclete. Apucam sa schimbam cateva vorbe cu baietii si aflam ca e noroi berechet in padure. Nu-i bai, venisem deja impacati cu gandul asta, iar daca razbisera cu motoarele lor nu putea sa fie asa de grav.

Si intr-adevar e nesperat de bine, se cunoaste ca in trecut s-a bagat serios piatra in structura drumului. Balti intinse sunt insa de-o parte si de alta. Iarba, de un verde crud, e presarata din loc in loc cu floricele de primavara. Rar ne intersectam cu cateo masina venita tot in vizita la Rezervatie.

Nici vorba de noroiul ala imposibil de care pomeneau motociclistii. O urcare un pic mai accentuata nu pune probleme nici macar sotiei, care e mai incepatoare in ale MTB-ului.

Dupa aproximativ 16 kilometri de la plecare sosim la poarta zimbrariei. Un anunt in geam ne informeaza ca taxa de vizitare e de 4 lei pentru adulti si de 2 lei pentru copii. Cautam pe cineva sa platim biletul, dar nu e nimeni. Intram pe o poarta deschisa si zarim un zimbru ce se odihnea intr-un tarc, la doar 3-4 metri de gard.
Asta e imbucurator, caci in restul rezervatiilor am zarit zimbri doar de la mare distanta.
Facem poze si intre timp apare si ingrijitorul, care condusese un grup mai mare de vizitatori. Copii au in mana cate un porumb pe care-l intind prin gard catre zimbru. Acesta se ridica agale si vine sa-si revendice premiul. Are un mod ciudat de a manca, bagand in gura un porumb intreg si apoi mestecandu-l indelung.

Am si eu pregatit ceva cu care sper sa-l momesc, un mar mare si rosu, d'ala de-s doua la kil. Insa ori nu prea stia zimbrul ce e ala mar, ori ii puteau prea tare E-urile din el, cert e ca nu-l interesa deloc si l-a mancat mai mult in sila, dupa ce a terminat toti porumbii.

Am ajuns apoi la foisorul de observatie, de unde am putut vedea, de data asta de la distanta mai mare, inca vreo 10 zimbri. Ne-am dat seama ca ce-l pe care-l hranisem era un mascul destul de tanar si mult mai mic decat ceilalti. Doi dintre ei s-au luptat energic pe toata perioada cat am stat acolo.
Am savurat un sandwich si o doza de bere si ne-am luat la revedere de la zimbri.
Pentru cine doreste sa ajunga cu auto, drumul prin padure nu pune probleme, doar ca va trebui poposit la spalatorie dupa incheierea excursiei.
Pana aici am avut informatii clare despre drum, stiam ca e accesibil, dar de aici incolo e doar un traseu schitat de mine peste poza de satelit. La cum au aratat forestierele ce s-au desprins pana acum din drumul principal, ne temem sa fie si calea noastra asemeni lor, caci vom fi nevoiti sa ne intoarcem.
Din fericire drumul se mentine bun, in ciuda baltilor tot mai mari ce se intind printre copaci si din cand in cand ne taie calea formand mici paraiase ce curg undeva la vale.

Un catel ni se alatura si tine voios pasul cu noi, pasind tantos prin baltile care uneori ii ajung pana la piept. Ne pare tare rau ca nu mai avem nimic de mancare pentru el.

Drumul continua in aceeasi alternanta de portiuni uscate si portiuni inundate si din fericire e la fel de bun ca la inceput. Fundul baltilor e pietruit, asemeni forestierelor de munte, asa incat atunci cand se iese din ele cauciucurile sunt curate, curate. Deja nu mai franez ci accelerez, ma distrez improscand cu stropi cat mai inalt.
E foarte multa apa in padure, cateodata adevarate laculete se formeaza printre copaci. Mie clar mi s-a parut mai frumos peisajul decat in Padurea Letea si cred ca e singurul traseu facut pana acum de mine care e mai interesant si placut de parcurs acum, cand este atata apa in jur.

Avem parte de urcari si coborari "ca la munte".

Imi place tot mai mult acest traseu, e de departe cel mai frumos din ce se poate gasi in apropierea Bucurestiului. Poate fi parcurs fie cum am mers noi, la pas, cu poze si filmari prin balti, fie ca un traseu de antrenament MTB foarte rapid. Singurul loc unde am coborat de pe biciclete a fost o portiune de aproximativ 40-50 de metri, pe fundul unei vai, unde se taiasera arbori se erau niste sleauri cam noroioase. Dar si acolo cred ca se putea merge in sa, cu o innoroire adevarata.

 

Iata cum curgea paraul peste poteca. Apa era atat de limpede inainte sa trecem noi incat se vedeau pietrele prin ea.

Si apoi o lunga bucata de drum uscat.

 

Aici pare ca s-au adunat toate paraiele din padure. Sunt curios daca au si alta sursa decat topirea zapezilor sau ploi, caci pareau sa aiba albii bine formate.

Spre final dam de "regina baltilor", cu acelasi sol pietros si neted sub apa. Nu ma mai saturam traversand-o dintr-un capat in calalalt.

Dupa o coborare de cateva sute de metri lungime, cea mai faina, iesim din padure la doi kilometri de locul unde am lasat masina.

Catelul e inca langa noi, dupa vreo 14 kilometri. Trebuie sa-l rasplatim cumva pentru companie si ii cumpar vreo 500g de salam din primul magazin satesc. Desi e o cantitate maricica, nu cred ca a durat mai mult de 10 secunde sa dispara. Reusim sa ne despartim usor de prietenul de drum atunci cand acesta intalneste un alt catel si raman impreuna.
Bicicleta arata execelent dupa kilometrii strabatuti prin padurea inundata.

Recomand parcurgerea traseului in aceasta perioada, sigur e mai interesant si amuzant de mers decat daca ar fi fost totul uscat. Si spun asta in conditiile in care in mod obisnuit eu prefer sa ocolesc baltile, chiar sa le traversez pe langa bicicleta, insa acum chiar m-a bucurat experienta.

 
Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.