joi, 19 august 2010

Transfagarasan - fata nordica, august 2008

E povestea uneia dintre primele ture pe care le-am facut cu bicicleta, in urma cu doi ani, scrisa "la cald"...

Pe scurt, senna si cu mine, 1500m diferenta de nivel, urcati si coborati, 50 km pedalati, 560 km condusi. Totul intre 4:30AM si 1:00AM ziua urmatoare.
Dupa ce noaptea nu prea am dormit din cauza emotiilor si a asteptarii, m-am intalnit cu senna la ora stabilita si pe la orele 6 plecam la drum destul de optimisti in privinta sanselor de reusita.
Traficul in Bucuresti e o placere la acea ora, asa ca iesim rapid din oras si o tinem intins catre Ploiesti, traversandu-l la fel de rapid. Predeal... Rasnov... raman pe rand in spatele nostru. Muzica si cerul fara nori ne sporesc buna dispozitie si ne fac nerabdatori sa ne masuram cu muntele.
Iesim apoi in drumul european Sibiu-Brasov, cu ale lui semafoare de toata jena, care ne fac sa ajungem la Cartisoara abia pe la orele 10:30.
Ne echipam, parcam masina in curtea unei pensiuni si o luam la deal respirand aerul curat si racoros.
Popasurile de odihna sunt destul de rare si ritmul este bun. Ne ajung doi ciclisti si se opresc sa vorbeasca cu noi. Sunt nemti, un tip si o tipa, vin de la Viena pe biciclete. Oau! Si sunt mai in forma ca noi. De altfel ne-am tot depasit cu ei pana la Balea Cascada.
Dupa vreo doua opriri, ajungem intr-un loc unde copacii se dau in laturi si ne lasa sa vedem zeci de kilometri din Podisul Transilvaniei. Ce mult am urcat! Dar si ce mult mai avem!
Se face deja cald si rampele sunt tot mai abrupte. Simt picuri pe picioare. Ce naiba, n-are cum sa ploua, ca nu e nici un nor. E doar sudoarea care se prelinge pe casca...
Si traficul asta nu ne da deloc pace, zeci de masini ne depasesc, uneori se merge bara la bara. Daca miercuri e asa oare ce se intampla in weekend?
Apar locuri de belvedere tot mai des si profitam de ele ca sa ne mai tragem sufletul, dar suntem nevoiti sa ne indepartam rapid din cauza miroaselor pestilentiale. Bineinteles ca nu scapam de claxoane. Si nu sunt unele de incurajare. "N-ai cu cine, ba..., niste..."
Copacii se mai raresc, apar colturi de stanca, semitunele de protectie impotriva caderilor de pietre si, deodata, dupa o curba, se iveste cabana Balea Cascada. Acolo lumea e puhoi, kitch la tot pasul, manele, tot ce nu ar trebui sa existe pe munte. Parcarea e plina si masinile sunt lasate pe sosea.
Ne retragem intr-un loc mai ferit, bagam ceva energizante, mai discutam un pic cu nemtii. Ei se hotarasc sa ia telecabina si sa faca doar coborarea pe bicicleta. E de inteles, mai ales ca in zilele urmatoare aveau in plan alte sute de kilometri.
Suntem acum la 1234 de metri. Am urcat vreo 700 si mai avem inca vreo 800. Cu energia stam bine si parasim fara regret aglomeratia galagioasa.
E tot mai cald, iar noi nu mai suntem asa de proaspeti ca la plecare. Incepem sa ne oprim mai des, dar suntem hotarati sa ajungem sus. Asfaltul e bun si vedem cum punctul terminus al telecabinei e tot mai aproape.
Mai facem ceva poze cu telefonul lui senna si o tinem tot la deal. 




Iesim in golul alpin si vedem in fata noastra acel sarpe urias desenat de asfalt. E dezarmat cat de inclinat e in unele locuri. Aratam cu degetul, acolo si acolo si acolo vom impinge cu siguranta bicicletele. Rapoartele foi/pinioane de hibrida nu sunt de mare ajutor acum.

Cautam umbra stancilor pentru a ne opri sa ne odihnim. Si o facem la fiecare 2-3 serpentine. Dar uite, am ajuns la podul ala inclinat, unde ziceam ca o sa mergem pe langa bicicleta, dar ar fi pacat, nu? Hai ca totusi putem sa pedalam! Si o facem...


Nu avem acelasi ritm, dar la opriri ne regrupam.
Senna n-are ce face si vrea sa-si regleze ghidonul si aproape reuseste, dar cand ridica bicicleta, roata ramane jos... Dupa inca vreo 3 incercari reuseste sa o aduca la starea initiala.
Ne intalnim cu nemtii, care coborau acum. Se opresc sa ne incurajeze, mai avem doar un kilometru! Dar noi nu prea mai putem... Senna e prabusit pe spate, in iarba si nu mai vrea sa se ridice, vrea sa se bronzeze!
Ne adunam ultimele forte si ne urcam din nou in sa. Vedem marcajele ramase de la Turul Romaniei: 500m, 400m, ..., 100m. Si am ajuns! Suntem sus! Dar oare aici am vrea sa fim? Ce am gasit la Balea Cascada era nimic fata de ce este aici.
Trecem tunelul, ca sa aruncam un ochi si in Sud si apoi ne intoarcem, caci foamea e deja mare.


Am urcat cinci ore si jumatate, 2h50' de pedalat efectiv, medie de 8.5km/h.
Efortul a fost deosebit, constant si de durata, dar parca nu am intalnit rampe asa de abrupte ca la Secaria, caci nu cred ca am fost eu mai bine antrenat ca atunci.

La Balea avem noroc de o masa pe terasa si suntem serviti repede.


La orele 18:30 o luam la vale. La urcare a fost efortul, acum incepe distractia!
Drumul e excelent si strang franele doar cand e nevoie. In curbe ma inclin la greu, senzatia de viteza e deosebita.
Depasesc cateva masini si ajung la Balea Cascada in 18'30". Il astept pe senna si verific ciclocomputerul. Viteza maxima 58.3km/h, insa media creste doar la 11.5km/h.
Continuam impreuna pana jos si ajungem in aproximativ 40 de minute de cand am plecat din varf. Tot ce am urcat noi in mai bine de cinci ore...
Nu ne mai saturam de senzatia de viteza si ne pare rau cand se termina, insa oboseala isi spune cuvantul.
Se face deja tarziu si mai avem drum lung pana acasa.
La Ploiesti avem proasta inspiratie de a o lua pe Centura, pierdem o gramada de timp, iar la 1:00AM sunt acasa, in pat, unde adorm aproape instantaneu. O singura idee mai apuca sa strafulgereze: Ce zi am avut!

4 comentarii:

  1. PTR urmatoarele plimbari o sugestie Val d'Uina Gorge (CH)
    http://www.trail.ch/gallery/displayimage.php?album=82&pid=806#top_display_media

    http://www.mountainbikeland.ch/en/sightseeing_detail.cfm?id=341058

    RăspundețiȘtergere
  2. Phii... Frumos rau. Poate la anul ar fi o chestie de mers pe acolo.

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Da, imi amintesc cu placere de ea, a fost una dintre primele ture cu bicicleta pe munte. Ce mult a trecut de atunci...!
      Multumesc.

      Ștergere