Iesire neprogramata
S-a intamplat azi, la mare repezeala, neavand chef de serviciu.
Ma scol la 5:20 si primul lucru pe care-l fac e sa arunc un ochi pe geam. E bine, nu ploua.
Imi trag pe mine pantalonii scurti noi, un tricou, o vestuta si ies afara. Cancer! 7 grade si vant!
Il iau si pe Corrado si la 8 suntem in Campina. Dupa ce tot drumul am mers cu caldura pornita in masina, ma decid sa iau pe mine si o bluza cu maneca lunga.
Tinta principala e o catarare afurisita, recomandata de un prieten ca fiind cea mai dura pe asfalt din tara, cu rampe de 23% si media de 11%, asta vreo 2.5km.
Si cum nu era sa mergem doar pentru atat, ne hotaram sa refacem traseul de anul trecut, de la Sotrile la Secaria si mai departe, adica acolo unde ne-am ratacit pe munte.
Primii 14 kilometri se fac pe drumul catre Barajul Paltinul si sunt o buna incalzire. Nimic deoebit, doar ne rugam sa nu ploua, cerul nu arata deloc bine.
Imediat inainte de Seciuri se iveste breteaua care ne intereseaza. O mica pauza pentru diverse necesitati, ceva telefoane si apoi o luam vitejeste la deal.
Inceputul nu e spectaculos, nu da niciun semn despre ce va urma.
S-a intamplat azi, la mare repezeala, neavand chef de serviciu.
Ma scol la 5:20 si primul lucru pe care-l fac e sa arunc un ochi pe geam. E bine, nu ploua.
Imi trag pe mine pantalonii scurti noi, un tricou, o vestuta si ies afara. Cancer! 7 grade si vant!
Il iau si pe Corrado si la 8 suntem in Campina. Dupa ce tot drumul am mers cu caldura pornita in masina, ma decid sa iau pe mine si o bluza cu maneca lunga.
Tinta principala e o catarare afurisita, recomandata de un prieten ca fiind cea mai dura pe asfalt din tara, cu rampe de 23% si media de 11%, asta vreo 2.5km.
Si cum nu era sa mergem doar pentru atat, ne hotaram sa refacem traseul de anul trecut, de la Sotrile la Secaria si mai departe, adica acolo unde ne-am ratacit pe munte.
Primii 14 kilometri se fac pe drumul catre Barajul Paltinul si sunt o buna incalzire. Nimic deoebit, doar ne rugam sa nu ploua, cerul nu arata deloc bine.
Imediat inainte de Seciuri se iveste breteaua care ne intereseaza. O mica pauza pentru diverse necesitati, ceva telefoane si apoi o luam vitejeste la deal.
Inceputul nu e spectaculos, nu da niciun semn despre ce va urma.
Scopul meu e sa reusesc sa ajung sus doar pe bibicleta si, daca se poate, dintr-o singura repriza.
Si incepe jucaria. Rampa dupa rampa. Pentru prima data am simtit ca 22-32 nu e suficient ca raport de pinioane. Apas cu toata forta, caci nu vreau sa ma dau jos.
Corrado, mai antrenat, se departeaza usor de mine, ajutat un pic si de pinionul de 34. Sunt doar cateva locuri unde inclinarea scade un pic si iti poti trage rasuflarea.
Cum nu vreau sa ma opresc, nu am nici poze.
Si reusesc, sunt sus!
Bagam ceva la ghiozdanel si apoi ne vine cheful de joaca, schimbam bicicletele intre noi si coboram ultima panta pentru a o urca din nou.
Si incepe jucaria. Rampa dupa rampa. Pentru prima data am simtit ca 22-32 nu e suficient ca raport de pinioane. Apas cu toata forta, caci nu vreau sa ma dau jos.
Corrado, mai antrenat, se departeaza usor de mine, ajutat un pic si de pinionul de 34. Sunt doar cateva locuri unde inclinarea scade un pic si iti poti trage rasuflarea.
Cum nu vreau sa ma opresc, nu am nici poze.
Si reusesc, sunt sus!
Bagam ceva la ghiozdanel si apoi ne vine cheful de joaca, schimbam bicicletele intre noi si coboram ultima panta pentru a o urca din nou.
Ajungem rapid in Sotrile, la Biserica, unde parasim asfaltul. Fata de anul trecut avem amandoi cate un Garmin, care ne arata drumul. Din pacate in prima parte e tot pe unde am mers si atunci, iar noroaiele sunt si mai mari.
Ca sa le fentam un pic, sarim gardurile fanetelor si o luam pe iarba.
Ca sa le fentam un pic, sarim gardurile fanetelor si o luam pe iarba.
Spre creasta peisajul e din ce in ce mai frumos.
Ajungem la punctul unde am gresit data trecuta drumul (m-am achitat de ciorba pierduta la pariu cu ZAX ) si acum o luam in directia cea buna.
Din culme se vad Baiului, inca acoperiti de zapada.
Din culme se vad Baiului, inca acoperiti de zapada.
Coborarea ar fi fost frumoasa in sa, dar cum sa stai acolo cand drumul arata asa?
Ne consolam cu gandul ca o sa ajungem la asfalt si mai pe bicla, mai pe jos ajungem in Secaria. Incepe iar urcusul, pe unde zburam acum doi ani, cand abia se asfalta. Pare mult mai usor, poate si unde facem comparatie cu ce am suit de dimineata.
In varf o luam nebuneste la vale si la 52km/h am parte de cel mai naspa moment de cand pedalez.
Franez un pic cam tarziu la o curba si reusesc sa blochez pret de o fractiune de secunda roata de spate, pe cateva fire de nisip. E suficient insa pentru ca bicla sa se zmuceasca violent si sa ajunga pe acostamentul plin de criblura. Oh, shit!!!
Lupt din toate puterile sa-mi pastrez echilibrul in timp ce bicla danseaza sub mine. Nu pot frana aproape deloc, caci as bloca iar rotile si sigur as ajunge pe jos. In minte nu aud decat :" Nu cadea acum! Nu cadea acum! Nu cadea acum!". Cu greu ajung iar pe asfalt, franez serios, dar nu suficient pentru a ma putea incadra corect in curba urmatoare si iar ies pe acostament.
Daca am vazut ca tine dau drumul iar la placa: "Nu cadea acum! Nu cadea acum! Nu cadea acum!".
Printr-un miracol ajung iar pe asfalt si ma redresez complet. Piciorele imi tremura violent si nu le pot stapani. Cobor apoi restul pantei cu maxim 20km/h Imi zic ca pe asfalt nu mai fac prostii d'astea si ma opresc apoi cateva minute sa ma reculeg.
Dau sa vorbesc la telefon si realizez ca l-am pierdut si pe asta, cam al cincelea. L-am uitat in iarba inainte de prima catarare. Chiar e zi cu ghinion, macar a iesit soarele...
In varf o luam nebuneste la vale si la 52km/h am parte de cel mai naspa moment de cand pedalez.
Franez un pic cam tarziu la o curba si reusesc sa blochez pret de o fractiune de secunda roata de spate, pe cateva fire de nisip. E suficient insa pentru ca bicla sa se zmuceasca violent si sa ajunga pe acostamentul plin de criblura. Oh, shit!!!
Lupt din toate puterile sa-mi pastrez echilibrul in timp ce bicla danseaza sub mine. Nu pot frana aproape deloc, caci as bloca iar rotile si sigur as ajunge pe jos. In minte nu aud decat :" Nu cadea acum! Nu cadea acum! Nu cadea acum!". Cu greu ajung iar pe asfalt, franez serios, dar nu suficient pentru a ma putea incadra corect in curba urmatoare si iar ies pe acostament.
Daca am vazut ca tine dau drumul iar la placa: "Nu cadea acum! Nu cadea acum! Nu cadea acum!".
Printr-un miracol ajung iar pe asfalt si ma redresez complet. Piciorele imi tremura violent si nu le pot stapani. Cobor apoi restul pantei cu maxim 20km/h Imi zic ca pe asfalt nu mai fac prostii d'astea si ma opresc apoi cateva minute sa ma reculeg.
Dau sa vorbesc la telefon si realizez ca l-am pierdut si pe asta, cam al cincelea. L-am uitat in iarba inainte de prima catarare. Chiar e zi cu ghinion, macar a iesit soarele...
Suntem acum in Tesila si ajungem la o raspantie, GPS-ul zice stanga, indicatorul cu DJ101T arata dreapta, hai dupa indicator!
Pai am scapat de dracul si am dat de tat'su! Niste rampe mai ceva ca alea de dimineata si nici nu mai e asfalt. Bine macar ca nu mai e noroi!
Asa e, e bine vreo doi kilometri, apoi judeteanul asta, care merge la Bertea, se transforma rapid intr-un tobogan malos. N-am vazut de cand sunt asa ceva. Inaintam cu greu, sarim iar garduri, ne alearga ciobanestii, dar nu renuntam.
Pai am scapat de dracul si am dat de tat'su! Niste rampe mai ceva ca alea de dimineata si nici nu mai e asfalt. Bine macar ca nu mai e noroi!
Asa e, e bine vreo doi kilometri, apoi judeteanul asta, care merge la Bertea, se transforma rapid intr-un tobogan malos. N-am vazut de cand sunt asa ceva. Inaintam cu greu, sarim iar garduri, ne alearga ciobanestii, dar nu renuntam.
O intersectie nedirijata:
Calareti din epoci diferite:
Ne dam seama si ca nu suntem unde trebuie, GPS-ul avusese dreptate, in punctul cel mai nordic al traseului trebuia sa o luam la stanga.
Hotarat lucru, zona asta e una a ratacirilor, ceva ce nu am patit pe alte trasee ne-a lovit aici in doua excursii.
Aflam de la un localnic ca nu avem cum sa mai iesim in drumul propus initial, dar e un forestier care ne scoate la Baraj, asa ca iesim la el. E parfum pe langa ce am patimit pana acum.
Hotarat lucru, zona asta e una a ratacirilor, ceva ce nu am patit pe alte trasee ne-a lovit aici in doua excursii.
Aflam de la un localnic ca nu avem cum sa mai iesim in drumul propus initial, dar e un forestier care ne scoate la Baraj, asa ca iesim la el. E parfum pe langa ce am patimit pana acum.
Ajungem la asfalt si la locul unde am pierdut telefonul. Am noroc, e tot acolo...
Biclele arata ca dupa araturile de primavara, noi la fel, dar a fost palpitant si frumos pana la urma.
Nu stiu daca se usuca vreodata drumurile alea, caci altfel chiar ar fi o tura interesanta.
Biclele arata ca dupa araturile de primavara, noi la fel, dar a fost palpitant si frumos pana la urma.
Nu stiu daca se usuca vreodata drumurile alea, caci altfel chiar ar fi o tura interesanta.
Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu