Doua zile si un pic in Buila si Capatanii, august 2009

Urcusuri ce-ti taie respiratia, coborari in viteza, kilometri, peisaje, palinca si bere, salturile "mortale" deja obisnuite ale lui ClaudiuXYZ

Tura incepe prost, vineri la pranz aflam ca nu mai avem cazare la Petrimanu si ne reorientam catre Ciungetu. Asta nu e foarte bine pentru a doua zi, cand vom avea 20 de kilometri in plus de pedalat, dar alta solutie nu exista.
Echipamentul e pregatit, asteapta imbarcarea:

Traficul din Bucuresti ne face sa iesim din oras cu o ora mai tarziu decat planificasem si este in continuare aglomerat si pe autostrada, asa ca tot raul spre bine, fiind cazati mai aproape, nu vom ajunge chiar la doua noaptea.
Ne intalnim cu ClaudiuXYZ la iesirea din Ramnicu Valcea, iar la 22:45 parcam masinile in Malaia. Ceilalti participanti sunt Corrado83, Andrei si Hefee, care ne asteapta la pensiune.

Stiind ca avem o bucata relativ scurta, bagam tare, desi drumul e la deal. Farul meu lumineaza pentru toata lumea, spre norocul lui Andrei a carui lumina a clacat.
Pe o portiune de coborare ii dam si mai tare si avem apoi surpriza ca nu-l mai avem pe Andrei cu noi, iar in spate e bezna totala. Ma intorc cateva sute de metri si-l gasesc pedaland agale. Nu stiu cum reusea sa tina drumul.
Dupa o ora de la plecare ajungem in Ciunget, la Pensiunea Valea Soarelui, unde Hefee ne astepta nerabdator.
Faptul ca am tras tare s-a cunoscut si in media orara, 19.72km/h, asta in conditiile in care drumul urca relativ constant, iar rucsacii sunt destul de grei.
Berea si palinca ne-au inveselit si ne-au ajutat apoi sa adormim imediat, unii mai repede ca altii:

Dimineata uramatoare anunta o zi numai buna de pedalat. Mancam ceva usor, apucam sa admiram locul unde am dormit si plecam catre Petrimanu, pe Valea Latoritei.

Urcam continuu si raul devine tot mai frumos. Apa a netezit intr-un mod ciudat lespezile peste care curge si a creat un adevarat "aquapark".

Barajul Petrimanu ne intampina cu binecunoscutele semne de interzicere a fotografierii, probabil ramase din perioada comunista, insa zona e prea frumoasa si nu tinem cont de ele.

Dupa baraj incepe proba de foc a zilei, adica cei sase kilometri de serpentine pana in Curmatura Oltetului, la 1620 de metri. Drumul e inclinat, dar ne ambitionam sa mergem cat mai mult pe biciclete. Soarele arde tare, insa avem noroc cu izvoarele de pe marginea drumului, care ne racoresc si ne sting setea.

Ceva probleme tehnice la bicicleta lui Andrei ne dau prilejul sa admiram in voie muntii si sa deplangem defrisarile masive.

In Curmatura Oltetului ne hotaram sa luam si masa si apoi regretam nitel decizia pentru ca am dat peste cei mai "magari" magari pe care i-am vazut vreodata. Veneau peste noi in cautare de mancare si nu se speriau deloc. Claudiu a facut cateva ture dupa ei, dar cum se retragea, cum atacau din nou magarii. Hefee nu mangaie magarul pe cap asa cum ar parea, ci-l impinge mai incolo, ca sa poata manca linistit.

Dupa masa si o binemeritata tolanire in iarba a urmat poate cea mai frumoasa parte a excursiei, o coborare de 25 kilometri, destul de abrupta, cu ceva pietre, tot tacamul pentru adrenalina maxima. Prilej pentru Claudiu sa sara iar calul, pardon, bicla si sa aterizeze pe coate si genunchi.
Daca pana atunci picioarele au dus greul acum mainile se inclesteaza pe frane pana amortesc.
Intram in Cheile Polvragi si descalecam in fata pesterii cu acelasi nume pentru a vedea canionul sapat de Oltet.
De la dreapta la stanga: Corrado, Andrei, Hefee, ClaudiuXYZ si VladG.

Iesim in DN si soarele incepe sa ne topeasca. Profitam de fiecare izvor pentru a ne hidrata si racori.
Traversam Horezu si ajungem in Costesti. Acolo ne oprim la un restaurant gatit de nunta. Hefee trateaza scurt cu ospatarii si cum nuntasii inca nu-s acolo, stam la o masa din aia frumos gatita, mancam doua feluri si radem doua beri brumate, poate cele mai bune beri din vara asta.

Ajungem pe inserat la Pietreni, unde am avut o surpriza placuta la Pensiunea Ralu & Ello, nou renovata, cu bani europeni, baie cu jacuzzi, living, bucatarie, mobilier nou, totul cu 100 ron camera dubla.

Si un cutu ciobanesc in dotare.

Iar ceva berica si palinca...

Si s-a facut deja duminica. Plecam la drum pe racoare si dam imediat piept cu muntele cand escaladam serpentinele din Cheile Costesti. GPS-ul arata 10%, 16%, dar ne ambitionam sa ramanem in sa. Ajungem sus, insa efortul cumulat isi spune cuvantul si Hefee se decide sa nu mai continue cu noi, ci sa coboare in Rm Valcea.

Ramasi patru continuam ascensiunea, ceva mai blanda acum, in Parcul National Buila-Vanturarita.

Drumul forestier se termina in Paraul lui Ignat, de unde suntem nevoiti sa caram bicicltetele aproape doi kilometri prin albia raului, din piatra in piatra. Apoi parasim apa si urcam pieptis, cu pana la 33% inclinare.

Catre culme e plin de zmeura si mure, mancam pe saturate, dar ne si speriem ca dracu cand se aud ceva zgomote din desis.
Iesim in golul alpin la Plaiul Netedu. Se vede clar creasta Buila-Vanturarita si Curmatura Builei.

Tunelul de la Cheia se vede peste vale.

De la Ignat si pana in culme am mers doar pe langa biciclete sau cu ele in spate. Acum ne urcam iar pe bicle pentru ascensiunea finala. Mai avem vreo 200 de metri pana in punctul de maxima altitudine, saua Zmeuret, 1951 metri.
Ne mobilizam si dupa cativa kilometri ajungem sus. De acolo avem o coborare frumoasa pana la Stana Zmeuret.
Ne cam alearga ploaia, se aud tunete.
De la stana intram pe poteca de picior. Totul ar fi fost ok, daca aceasta nu facea serpentine intr-o zona de padure de brad devastata de o furtuna violenta. Nimeni n-a curatat traseul, desi  e unul marcat, cu banda albastra. A trebuit sa ne luptam pentru fiecare metru inaintat. In unele locuri erau palcuri de cate 2-3 brazi cazuti impreuna si trebuiau sariti sau ocoliti.
In dreapta se vede un brad cazut langa poteca.

In zonele grele n-am mai facut poze, ca nu mai avea nimeni chef de asa ceva si mai statea sa ploua din moment in moment.
Toti ne-am zgariat, julit, si apoi urzicat.
Am fost norocosi si doar 2-3 picaturi de ploaie au cazut peste noi.
In final am ajuns jos si am luat-o la vale, pe asfalt cativa kilometri, pana la masini. Acolo fiecare a simtit nevoia sa spuna cate cate zile nu mai vrea sa auda de bicicleta...
Pe ansamblu o tura pe cinste, cu peisaje spectaculoase, destul de dificila, dar care a placut tuturor.

Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.