Penteleu, noiembrie 2010

Dupa entuziasmul de la mijlocul saptamanii trecute provocat de iesirea nesperata pe Penteleu, a venit dusul rece al accidentarii lui Liviu si apoi problemele lui vis-a-vis, reducand drastic echipa.
De fapt am ramas doar doi, eu si Pashasky, dar hotarati sa mergem. Am pus si pe ciclism.ro un anunt despre intentiile noastre, in speranta ca vom mai gasi ceva doritori.

Pana m-am culcat vineri seara nu s-a mai aratat nimeni interesat. Oricum mergem, chiar si in doi.
Ma trezesc ca suna telefonul. Buimac de somn, nu-mi dau seama daca e alarma de trezire sau un apel. Habar n-am cat e ceasul, dar e inca intuneric. Vad un numar pe ecran si raspund; sper sa nu fie cineva de la serviciu. Nu e...
E McDan, de pe ciclism.ro, un buzoian, care vrea sa mearga cu noi, impreuna cu inca doi amici.
Stabilim cateva detalii si ramane sa ne auzim maine. Inchid si ma uit la ceas. E putin peste 1AM. Bine ca mai am cateva ore bune de somn...
La 5:45 suna iar. Acum recunosc sunetul alarmei.
Pun bicla pe suport si plec catre Corbeanca, sa ma intalnesc cu Pashasky.
De acolo mergem mai departe cu masina lui. Vorbim si cu buzoienii si stabilim sa ne intalnim pe drum, cu cativa kilometri inainte de plecarea in traseu.
Pe la 10:30 incepem plimbarea, pe o vreme incredibila pentru aceasta perioada a anului. Desi am haine lungi, le tin la rucsac si ma costumez in tricou si pantaloni scurti.
Urmarim cursul spectaculos al raului Basca Mare, mai intai pe asfalt si apoi pe un macadam cu pietre maricele.

Cerul e incredibil de albastru si contrasteaza puternic cu ruginiul toamnei. Suntem inca la o altitudine mica, doar vreo 400 de metri, si foioasele predomina.

Dupa ce traversam raul incep si serpentinele, destul de inclinate si greu de abordat din cauza pietrelor nefixate in pamant.

Unii, mai in forma, fac si mici acrobatii.

Ocolim ceva balti noroioase si incercam sa le retinem pozitia, ca la coborare sa nu ajungem in viteza in ele.

O haita fioroasa ne iese in intampinare de sub o remorca forestiera.

 Pe masura ce castigam in altitudine se ascut si urcarile, care te lasa fara suflare. La un moment dat sunt asa de abrupte incat problema principala nu mai e forta in picioare, ci aderenta si echilibrul. Desi stau aplecat mult peste ghidon, de cateva ori sunt nevoit sa descalec si sa imping bicicleta la deal. Pare insa ca e mai greu de impins decat de pedalat.

Buzoienii parca au aripi. Unul reuseste sa urce pe aici pe bicla (pe foaia mijlocie!).

Apare si statia meteo, iar drumul spre ea pare greu tare.

Ne e un pic foame, dar hotaram sa mancam dupa ce coboram de pe varf. Luam insa o pauza de odihna si ne clatim ochii cu privelistea care ni se arata pe multi kilometri. 

Apoi din nou la deal.

Intalnim o gasca de enduro-isti si cativa ATV-isiti. S-au orpit inaintea unui jgheab abrupt si foarte pietros. Doar unul dintre ei s-a incumetat sa-l urce si a reusit, dupa spusele lor.

Noi n-avem treaba, punem biclele pe umar si urcam pe iarba de langa el.

Si apoi iar pe bicla si iar pe jos..., pana pe Varful Penteleu, la 1773 metri. 

Pe varf bate tare vantul, asa ca re venim in scurt timp la Statia Meteo si ne adapostim langa ea pentru a manca fiecare ce are prin traista.

S-a facut ceasul aproape 4 si se lasa frigul. Ne echipam cu haine mai groase si ne dam la vale. Eu merg mai usurel si baietii ma mai asteapta din cand in cand.

Imbatat de adrenalina, Pashasky ii da tare si reuseste sa sara de doua ori peste ghidon, dar se descurca si nu pateste nimic, la fel si bicla scapa intreaga.

Mi-am uitat ochelarii acasa, iar curentul imi face permanent ochii sa lacrimeze. Nu vad astfel o piatra mai mare, roata fata aluneca pe ea si-mi pune ghidonul la 45 de grade. Spatele se ridica vreo 30 de cm si descrie prin aer un arc in lateral. Deja ma si vad pe jos. N-am viteza foarte mare, insa in jur sunt numai pietre, nu prea e un loc in care sa-ti doresti sa pici.

Trag tare de ghidon, il salt si pe el in aer si reusesc sa orientez bicla iar catre vale, aterizez pe ambele roti si raman in echilibru. Asta a fost destul de dura.

O iau inainte si cum se mai raresc pietrele, ii dau mai tare. Ajung jos si astept. Nimeni nu vine din urma. Ma ingrijorez un pic, mi-e teama sa nu fi cazut cineva mai rau. Dupa cateva minute apar doar McDan si Pashasky.

Totul e ok, doar o pana facuta de Gabi sau Vali, nu mai stiu exact.

Pedalam in forta ultimii kilometri si ajutati si de falsul plat, descendent, zburam pe macadam.

La 17:00 suntem la masini, intregi si nevatamati.

 

Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.