Prapastiile Zarnestilor si Cheile Pisicii, mai 2009

Motto: Ne intoarcem sau vreti aventura?

Zece ore, sapte oameni.
Din Moieciu de Jos spre Magura urcus serpuit, parca prea in forta pentru inceput. In spate – Bucegi-Leaota, si in fata deocamdata doar panglica galbena de pamint. E greu. Cred ca la toti ni-i greu: “Io ajung sus, cobor la Fintina lui Botorog si de acolo ies in Zarnesti, gata, ma duc la masina. Sparg seminte in parcare pina vin ceilalti”. Dar urcam toti pina in Magura si de acolo ni se deschide panorama Pietrei Craiului.

Deja incepe coborirea spre Fintina lui Botorog. E frumos, e ce vroiam. Prima coborire, primul iupi-ia-ia. Binemeritat.
De la Fintina lui Botorog incepem sa urcam pe forestier prin Prapastiile Zarnestilor, ca sa le traversam si sa urcam La Table. La un moment dat, parca prea devreme, cei din fata se opresc: “De aici, la stinga”. Bine. Ne spun si niste englezi veniti din Curmatura ca drumul pe care vrem s-o apucam noi e abrupt, probabil va trebui sa impingem la biciclete. Cred ca nu ne-am inteles prea bine.

In fine, lasam drumul forestier si luam poteca in sus. Saltam bicicletele peste citiva bolovani. Nu-i nimic, e doar un pasaj. Stim “din trei surse” ca drumul La Table nu are saritori. Doar ca bolovanii nu se termina, sunt tot mai mari, busteni de-a latul vaii. Saritori. Ne ajutam unii pe altii, incercam variante pe versantul abrupt si fara stabilitate, apoi iar pe vale, si tot asa. Ne dam jos coburi, borsete, bidoane si luam bicicletele pe umar.

Dar parca e tot mai rau, e periculos si nu inaintam mai deloc. Haideti sa votam: “Cine vrea inapoi? Liniste. “Cine vrea sa continuam in sus?” Iar liniste. “Haideti, ma’, ziceti: Ne intoarcem sau vreti aventura?” Asta a fost! Declicul! Toti in cor: “Vrem aventura” (Doamne, oameni seriosi!!!). Care era desenul ala animat cu “Don’t call me chicken”?
Pornim iar in sus. E abrupt, e “in git”, alunecam unii peste altii, peste biciclete. Dam bicicletele din mina in mina. Degeaba mi-am luat carbon... Ca tot trebuie sa salt in brate biciclete de 20 kg...

Intr-un final valea se deschide si prindem un drum forestier care ne vine din dreapta. Ce drum e asta? Ce drum e asta?!? Scoatem harta pentru a zecea oara: E drumul pe care l-am parasit in Prapastii, e drumul pe care de fapt trebuia sa fi mers tot timpul! Si-atunci, noi pe ce drum am urcat? Prin Cheile Pisicii. Minunatele Chei ale Pisicii! O scurtatura, cum ar veni. Pe harta plata ca o tipsie, Valea Pisicii e o scurtatura… 

Crampe musculare si calciu. In fine, continuam pe forestier in sus. O sa urcam de aici La Table. Fata Morgana a noastra, Mecca noastra. “Pina La Table nu mincam!”.

Poteca iar, pietre de trecut. Pietricele, adica. Nisip! Nimic, fata de ce-am prins pe Pisicii. Ajungem pe o culme inierbata si de aici ni se deschide iar Piatra Craiului. Decretam ca aici e La Table si mincam. Da-le-ncolo de Table, n-avem nevoie de ele, presupun ca oricum erau niste table indicatoare. Ne facem noi La Table al nostru, sa terminam odata!

Suim iar pe biciclete si incepem sa coborim printr-o exploatare forestiera.

Sarim peste crengi, busteni, intram prin mlastini. Ce mai conteaza, e iar la vale! Urcam apoi pe drum forestier pina in culme si iar vedem Bucegii.

Si iar coborim. O coborire superba, de downhill, de freeride. Ce bine ca nu am venit niciunul cu slicuri! 

Intram in Sirnea, satul cu struti. Apoi urcam scurt si iesim la asfalt, la “drumul mare”. Stiu hefee si claudiuxyz un popas cu mincare, asa ca poposim acolo. Ciorba buna, buna de tot. Bem si cite o bere, unii cu alcool, altii fara. 

Ne suim iar pe biciclete si stabilim ca de aici mergem in pluton. Dar drumul e gol si uitam de pluton, fiecare coboara cum simte el ca-i e mai bine, prindem viteza si nu dam deloc la pedale pina in Moieciu de Jos. Ajungem la masini si gata. Adica platim parcarea si gata.

Nimeni n-a regratat ca am ratacit drumul, ca “am trait aventura”. Nu vrem sa mai ajungem cu bicicletele acolo curind, dar ne bucuram ca am fost. 

==Multumesc, atentat_cu_bomboana, pentru insemnari==