Varful Leaota - o tura neterminata, iulie 2012

        Cred ca de vreo zece ani aveam in plan sa fac o tura in Leaota, cu rucsacul in spate, insa din diferite motive am tot amanat-o. Intre timp am descoperit bicicleta, ca alternativa la baterea muntilor cu pasul, in special pentru traseele lungi si nu foarte abrupte sau prapastioase.

Primesc un mesaj de la vis-a-vis, care ma intreaba daca nu urcam pe varf duminica. Tentatia e prea mare, asa ca schimb planurile deja facute si pe la 10:30 incepem excursia. Urcam pe biciclete in Valea Badenilor, un sat aflat la cativa kilometri de Campulung Muscel.

Primii kilometri se urca usor, pe asfalt. Satul prin care trecem are multi tigani, insa sunt pasnici si chiar amuzanti, invitandu-ne sa votam la referendum (29 iulie) la sectia lor, de la Caminul Cultural.

Continuam pe un macadam bun, pe valea unui parau. Pe aici cam toti folosesc bicicletele cu patru picioare.

Urcam in ritm lejer, din cand in cand facem scurte pauze pentru regrupare. Suntem opt, dintre care doua fete, si e greu sa avem toti acelasi ritm. Suntem insa optimisti in privinta sanselor de a termina toti traseul.

La un moment dat parasim cursul apei si facem dreapta pe un pod, pe langa o bariera deschisa. O pauza de odihna pe "canapelele" ergonomice e mai mult decat binevenita, de aici vom urca ceva mai abrupt. 

Se pedaleaza in continuare fara probleme, nu e necesar sa imping bicicleta. Drumul e din ce in ce mai frumos. Unul dintre baieti e la prima tura la munte, insa nu se da batut, chiar daca merge destul de mult pe picioare.

Intalnim cateva izvoare, deci gasirea apei nu e o problema pe traseu. La o serpentina ne aprovizionam direct din parau, insa unii prefera sa mai astepte pana la izvor. Nu avem nicio problema, apa e buna de baut. Fiecare arunca bicla pe unde poate si se retrage cateva minute la umbra.

Padurea nu sufara prea tare pe aici. Se vede ca au fost ceva taieri, insa par mai vechi, nu seamana deloc cu jaful din alte zone. Am si explicatia, se pare ca niste straini au cumparat toata padurea si incearca sa o exploateze "ca la ei", nu "ca la noi". Tot ei ar fi instalat si barierele proaspat vopsite si ar fi pus parpetii din trunchiuri de copaci.

Imi place foarte mult sa pedalez pe drumul asta, nu e nici foarte pietros si nici foarte inclinat, cat sa te faca sa cobori din sa. Doar in serpentine trebuie impins ceva mai tare in pedale, in rest tin usor un 7-9km/h. Ma distantez putin de grup si apoi opresc la umbra. 

Dupa vreo 15 minute tot nu a aparut nimeni, strig, dar nu primesc raspuns. Ma hotarasc atunci sa-i asptept mai sus, unde incepe golul alpin, poate prind si ceva semnal GSM.

Deasupra unei stane ma opresc. Privelistea e interesanta, se vede valea si varful unde ar trebui sa ajungem, cred. Pun tricoul la uscat pe coarne si mananc un sandwich. Reusesc sa vorbesc si la telefon (Vodafone).

Apare in cateva minute si vis-a-vis. Stabilim sa ne reunim cu totii la un izvor aflat cateva sute de metri mai sus. Acolo a facut el acum cateva saptamani un jgheab dintr-o placa de azbociment, sa poti umple mai usor sticla. Iti ingheata creierul, daca nu bei cu masura. Incet-incet ne adunam cu totii.

 

Terminam ce mai avem de mancat prin rucsaci sau buzunare si ascultam cu ingrijorare tunetele tot mai puternice. Incepe sa ploua. Sub brazi nu se simte nicio picatura. Stam tolaniti pe covorul moale de iarba si speram sa se opreasca cat mai repede. Intre timp apare si Chipuc, care impreuna cu un prieten plecasera cu ceva avans in fata noastra. N-au reusit sa ajunga pe varf, la un kilometru distanta s-a dezlantuit furtuna si au facut cale intoarsa cat mai repede, sa iasa din golul alpin.

Ii momim sa mai incerce inca o data, impreuna cu noi, caci inca suntem optimisti. Speram sa nu tina mult. Nu ne temem de ploaie, care nici macar nu e foarte puternica, ci de fulgere. In jumatate de ora temperatura scade de la 26 de grade la 12,9 grade. Nu prea suntem echipati pentru asta, insa savuram senzatia de racoare, copti fiind de saptamani bune de canicula in Bucuresti.

La un moment dat pare ca furtuna s-a indepartat. Eu, impreuna cu Vis-a-vis si cei doi Dragos, vrem sa ajungem totusi pe varf. Ceilalti hotarasc sa se intoarca.

Drumul e ud, insa nu pune probleme de aderenta. Mai avansam inca aproape doi kilometri si ne oprim sub alti brazi, caci furtuna s-a intors. Stam cu ochii pe cer si urmarim norii. Din pacate acestia se aduna. Macar sa zarim varful. Iesim din padure, moment in care tunetele revin in forta. 

Cu regret urmarim cum drumul face o serpentina larga si se pierde undeva spre stanga noastra. Pe acolo ar fi trebuit sa urcam, insa nu are rost sa riscam, desi mai aveam doar cinci kilometri pana sus.

Coborarea e frumoasa si destul de rapida pentru mine, caci nu-mi place sa risc, sau foarte rapida ptr vis-a-vis, care parcurge in doar 30 de minute ce am urcat in cateva ore.

Roata de fata arunca pe mine nisip si apa, pe langa aripa de protectie. Pana si buretele ce protejeaza fruntea de casca e plin.

Jos, parca pentru a ne face in ciuda, e soare si nici n-a dat vreun strop de ploaie.

Ne facem roata in jurul unei mese de la crasma din sat si savuram ceva lichide, fiecare dupa preferinte.

Poate voi mai incerca vreodata sa ajung in varf, traseul merita facut. Chipuc mai vrea doar daca urca cu bicicleta pe masina pana unde a ramas astazi. Glumeste, bineinteles. 

Toti am ramas cu o urma de regret ca nu am putut ajunge pana sus si cu speranta ca data viitoare vom avea mai mult noroc.

Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.