Caineni - Saua Apa Cumpanita - Caineni, iunie 2015

        La o luna de zile dupa ce am traversat extremitatea estica a Fagarasilor am atins din nou creasta masivului, de aceasta data in extremitatea sa vestica, la Saua Apa Cumpanita.

Punctul de start este in Caineni, pe malul Oltului, unde ajungem in zori. 

Parcam in fata Politiei si ne informam despre drum chiar de la doi politisti, unul dintre ei pasionat de MTB. Alegem varianta de urcare pe culme, cea de pe vale fiind puternic afectata de niste lucrari de aductiune apa.

Cativa kilometri de asfalt pana la Greblesti sunt bineveniti pentru dezmortire. De cum parasim asfaltul dam de o urcare "in gat", pe drum pietruit. Ma ambitionez o perioada sa stau in sa, dar constat ca imi consum prea repede energia si incep sa imping la deal. Corrado nu se da batut si ramane in sa.

 

Castigam altitudine si vedem la picioarele noastre coline rotunjite, acoperite de fanete, iar in plan indepartat sunt muntii cu crestele acoperite de nori amenintatori.

Drumul se instaleaza pe un picior de munte ce continua sa urce. In stanga se deschide tot mai larg panorama vaii Oltului, iar in dreapta avem DN7D, ce merge la Boisoara si o ramificatie forestiera a acestuia, care tine malul paraului Boia.

Inca o zona accidentata ne solicita din plin. Si de impins e greu.

Segmentele dificile alterneaza cu zone unde ne mai tragem sufletul si care in general ofera privelisti deosebite.

Tot cautam prin ceturile dinaintea noastra sa deslusim creasta Fagarasilor, insa e prea devreme. Crestele secundare si norii o tin ascunsa. Putem zari totusi drumul de parcurs pana hat, departe, serpuind intr-o ascensiune continua. Dar asta era de asteptat. In douazeci de kilometri trebuie sa castigam 1500 metri in altitudine.

Norii nelinistiti s-au tot pravalit peste noi pana cand s-au si varsat asupra-ne. Mai intai cateva picaturi si apoi a inceput sa toarne serios. Ne-am adapostit sub niste brazi cu coroana deasa, insa dupa vreo 30 de minute de rapaiala ne gandim serios sa ne intoarcem. Dupa cateva minute ploaia se duce la fel de repede cum a venit si ne permite sa ne continuam plimbarea. Aburi ies din pamant si racesc destul de tare atmosfera. Temperatura scade grad cu grad si ne ingrijoreaza cum va fi sus. Eu am o geaca, insa Corrado e doar in tricou. Deocamdata, la 12-13 grade celsius ne e inca bine.

O scurta consultare a GPS-ului ne confirma ca suntem pe dumul cel bun. De altfel sunt destul de putine ramificatii, greu sa te ratacesti. Mergi doar "la deal" si e bine.

Poteca incepe sa arate de poveste. Ne place la nebunie, in ciuda dificultatii ascensiunii.

Golul aplpin vine la pachet cu vantul taios si cu scaderea sub 10 grade a temperaturii. In Bucuresti e canicula. Ha! Ha!
Scurte reprize de soare ne incalzesc putin si ne dau speranta ca am scapat de ploaie.

Munte, fratica! Si o capra alba la fel de sprintena ca suratele ei negre.

 

Refugiul de sub Saua Apa Cumpanita ne confirma ca suntem aproape de creasta care se tine tot ascunsa de nori. Il lasam deocamdata si facem stanga pe o ramificatie. 

La un moment dat norul se destrama si zarim marcajul cu banda rosie. Gata, am ajuns sus!

Un selfie inspirat al lui Corrado, cu niste biciclete mici, mici, pe fundal.

Coboram cativa metri si intr-o spartura de nori zarim Oltul in Transilvania, dupa ce cu cateva ore in urma plecasem din defileul sau ce taie muntii. Pe cer senin trebuie ca se vede intr-un mod deosebit spre nord.

Dorinta de a mai prinde o fereastra de vizibilitate se lupta cu vantul dureros la propriu. Sunt doar cinci grade acum. Mai mult de 10 minute nu rezistam si ne pravalim in graba catre refugiu. Doar si numai pentru faptul ca scapasem de vant ni se parea incredibil de cald si de placut in interior.

Mancam bine si ne incalzim. Nu ne vine sa iesim inapoi afara, mai ales ca avem de strabatut cateva sute de metri de poteca direct expusa vantului.
Coborarea nu e cu mult mai rapida decat urcarea. Degetele sunt inghetate pe frane iar bratele si picioarele sunt destul de rigide si ele. Insa cu fiecare metru coborat e tot mai cald si ne dezortim in cele din urma.

 Ajungem la stana unde mai devreme cerusem informatii despre traseu. Acum ceata s-a ridicat si putem vedea chiar saua in care am urcat.

Acum stim ce ne asteapta, coboram rapid pana la masina si apoi ne inscriem in traficul aglomerat de vineri seara de pe Valea Oltului.

 

Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.