O tura ce imi promitea la momentul planificarii ei o perspectiva cu totul deosebita asupra Ceahlaului. Promisiunea fusese facuta de Pinkbike si asta insemna pentru mine doua lucruri: sigur avea sa fie ceva ce merita atentia si sigur nu avea sa fie o tura prea usoara.
Plecam de langa stadionul din Piatra Neamt in directia Garcina, mai intai pe asfalt si apoi pe macadam. Din drumul nostru se desprind diverse poteci si forestiere. Pink le stie pe toate, le-a parcurs cu bicla sau cu Jeep-ul.
Urcam de-a lungul raului Cuejdiu, nu prea abrupt si fara a intalni pe cineva. La un izvor amenajat ne improspatam rezerva de apa si constat ca am pierdut spray-ul cu piper, spray de care nu ma despart in nicio tura, desi n-am fost nevoit inca sa-l folosesc. Probabil a cazut din buzunarul rucsacului cand am sarit peste un tub de beton cu destui kilometri in urma. Asta e acum, Pink imi zice ca oricum ursi nu sunt, ultimul a fost vazut sau impuscat acum cativa ani si nici stane nu o sa intalnim.
Traseul nostru paraseste drumul forestier si urca pe o poteca in stanga. Avem de travesat un delusor pana la lacul Cuejdel.
Am prilejul sa vad acum (si sa testez) ce poate face un MTB cu asistenta electrica. E fenomenal cum te poate purta acolo unde in mod normal te-ai apuca de impins bicicleta. Mai ca mi-as lua si eu unul, daca n-ar fi atat de greu (in jur de 23 kilograme). As fi obligat sa renunt total la traseele in care iau bicla pe umar si parca n-as vrea asta. Poate peste 10-15 ani...
Revenind la traseu, Pink imi atrage atentia la cateva laculate greu observabile din poteca. Sunt ascunse de vegetatie si oglinda lor reflecta verdele padurii. Se pare ca s-au format tot la momentul alunecarii de teren care a format si lacul principal, Cuejdelul.
Poteca se termina in forestierul de contur al lacului, foarte aproape de barajul natural.
Cateva cuvinte despre lacul Cuejdel, pentru ca sunt convins ca nu multa lume a auzit de el: S-a format in acelasi mod ca si Lacul Rosu, in urma unei alunecari de teren care a blocat cursul unui rau. Numai ca acesta este mult mai tanar decat Lacul Rosu, fiind format abia in anul 1978. Si mai mare! Si mai frumos!
Fiind relativ in afara rutelor turistice este mai salbatic si mai putin afectat de turismul de masa. In afara de cateva foisoare de observatie din lemn, foarte reusit realizate, nicio constructie nu e ridicata in vecinatate. Panoramele de mai jos le-am facut cu prilejul precedentei excursii la lac, cu masina, pe o alta ruta, prin Cracaul Negru. Ruta respectiva e singura care permite accesul auto, destul de facil de altfel, insa neasfaltat.
Padurea inundata nu a apucat inca sa putrezeasca si este inca in picioare si la suprafata lacului. Daca aveti drum in Neamt e un obiectiv care merita cu siguranta vizitat.
Ocolim lacul si urcam apoi in serpentine. Avem de trecut intr-o alta vale. Am destul de putine poze de pe traseu, pentru ca ne-am oprit destul de putin pentru asta. E-Bike-ul lui Pink...
Un adapost nestiut de multa lume si bine dotat, asemeni unui refugiu montan, e un bun prilej de pauza dupa o urcare grea. Luam aici si masa de pranz. Refacerea rezervelor de energie e musai. Ne asteapta partea cea mai grea, urcarea abrupta si prelunga pana la punctul de maxima altitudine al turei de azi.
Ne urcam pe biciclete insa cel putin eu cobor repede, e mult prea abrupt. Se mai poate pedala pe unele portiuni, insa nu foarte mult.
Profitand de o bucata ciclabila, Pink trece bicla in modul Turbo si se distanteaza cateva zeci de metri. Il vad apoi coborand in viteza. Ma gandesc ca se cam plictiseste sa ma astepte si vrea sa mai urce inca o data. Are insa o mimica serioasa si-mi zice ca s-a speriat de un urs care statea chiar in poteca. Eu o iau ca pe o gluma, insa el nu glumeste acum. La naiba, trebuia sa se intample tocmai ACUM, cand am pierdut spray-ul antiurs!
Noroc ca si ursul s-a speriat cel putin la fel de tare ca Pinkbike si a rupt-o la fuga prin padure. Si tot la noroc pot zice ca a fost si faptul ca eram pe urcare si nu coboram in viteza pe acolo, sa fi navalit deodata peste ursulache.
Ori era un urs migrator, ori nu au fost chiar toti exterminati din zona respectiva. :)
Inaintam totusi si facem galagie mare, sa punem pe fuga toti ursii care ar mai vrea sa se intalneasca cu noi.
La un moment dat Pink ma lasa pe mine in fata. Padurea se termina brusc si pentru cateva momente nu pot repeta decat Oau! E probabil cel mai spectaculos peisaj pe care l-am vazut in Romania! Pozele nu pot reda decat intr-o mica masura senzatia traita acolo. Pe viu totul e mult mai MARE si mai apropiat. Piramida Ceahlaului se inalta din apele albastre ale lacului Bicaz.
Dupa vreo ora de admiratie, care a sters din memorie tot efortul de a ajunge acolo, ne-am intors in padure si am urmat acelasi drum pana aproape de locul intalnirii cu ursul. Am facut dreapta si a urmat o coborare foarte lunga si cu adrenalina din plin, pe un fel de jgheab cu pietre si trepte. Frumoasa rau! Ala a fost momentul in care m-am decis sa fac 2 schimbari majore la bicicleta: sa marit ghidonul de 58cm in favoarea unuia de 71, pentru control mai bun si stabilitate, si sa trec pe full-suspension. De la anul.
Apoi forestierul usor descendent ne poarta in ritm alert pana in prima localitate, Cuejdiu. O bere la un birt satesc nu ne-o putem refuza.
Pe seara Pinkbike imi da o vestea buna. Un prieten de-al lui mi-a gasit spray-ul, chiar la tubul de beton unde banuiam ca l-a pierdut, asa ca tura nu s-a lasat cu paguba pana la urma, ci doar cu amintiri frumoase.
Urcam de-a lungul raului Cuejdiu, nu prea abrupt si fara a intalni pe cineva. La un izvor amenajat ne improspatam rezerva de apa si constat ca am pierdut spray-ul cu piper, spray de care nu ma despart in nicio tura, desi n-am fost nevoit inca sa-l folosesc. Probabil a cazut din buzunarul rucsacului cand am sarit peste un tub de beton cu destui kilometri in urma. Asta e acum, Pink imi zice ca oricum ursi nu sunt, ultimul a fost vazut sau impuscat acum cativa ani si nici stane nu o sa intalnim.
Traseul nostru paraseste drumul forestier si urca pe o poteca in stanga. Avem de travesat un delusor pana la lacul Cuejdel.
Am prilejul sa vad acum (si sa testez) ce poate face un MTB cu asistenta electrica. E fenomenal cum te poate purta acolo unde in mod normal te-ai apuca de impins bicicleta. Mai ca mi-as lua si eu unul, daca n-ar fi atat de greu (in jur de 23 kilograme). As fi obligat sa renunt total la traseele in care iau bicla pe umar si parca n-as vrea asta. Poate peste 10-15 ani...
Revenind la traseu, Pink imi atrage atentia la cateva laculate greu observabile din poteca. Sunt ascunse de vegetatie si oglinda lor reflecta verdele padurii. Se pare ca s-au format tot la momentul alunecarii de teren care a format si lacul principal, Cuejdelul.
Poteca se termina in forestierul de contur al lacului, foarte aproape de barajul natural.
Cateva cuvinte despre lacul Cuejdel, pentru ca sunt convins ca nu multa lume a auzit de el: S-a format in acelasi mod ca si Lacul Rosu, in urma unei alunecari de teren care a blocat cursul unui rau. Numai ca acesta este mult mai tanar decat Lacul Rosu, fiind format abia in anul 1978. Si mai mare! Si mai frumos!
Fiind relativ in afara rutelor turistice este mai salbatic si mai putin afectat de turismul de masa. In afara de cateva foisoare de observatie din lemn, foarte reusit realizate, nicio constructie nu e ridicata in vecinatate. Panoramele de mai jos le-am facut cu prilejul precedentei excursii la lac, cu masina, pe o alta ruta, prin Cracaul Negru. Ruta respectiva e singura care permite accesul auto, destul de facil de altfel, insa neasfaltat.
Padurea inundata nu a apucat inca sa putrezeasca si este inca in picioare si la suprafata lacului. Daca aveti drum in Neamt e un obiectiv care merita cu siguranta vizitat.
Ocolim lacul si urcam apoi in serpentine. Avem de trecut intr-o alta vale. Am destul de putine poze de pe traseu, pentru ca ne-am oprit destul de putin pentru asta. E-Bike-ul lui Pink...
Un adapost nestiut de multa lume si bine dotat, asemeni unui refugiu montan, e un bun prilej de pauza dupa o urcare grea. Luam aici si masa de pranz. Refacerea rezervelor de energie e musai. Ne asteapta partea cea mai grea, urcarea abrupta si prelunga pana la punctul de maxima altitudine al turei de azi.
Ne urcam pe biciclete insa cel putin eu cobor repede, e mult prea abrupt. Se mai poate pedala pe unele portiuni, insa nu foarte mult.
Profitand de o bucata ciclabila, Pink trece bicla in modul Turbo si se distanteaza cateva zeci de metri. Il vad apoi coborand in viteza. Ma gandesc ca se cam plictiseste sa ma astepte si vrea sa mai urce inca o data. Are insa o mimica serioasa si-mi zice ca s-a speriat de un urs care statea chiar in poteca. Eu o iau ca pe o gluma, insa el nu glumeste acum. La naiba, trebuia sa se intample tocmai ACUM, cand am pierdut spray-ul antiurs!
Noroc ca si ursul s-a speriat cel putin la fel de tare ca Pinkbike si a rupt-o la fuga prin padure. Si tot la noroc pot zice ca a fost si faptul ca eram pe urcare si nu coboram in viteza pe acolo, sa fi navalit deodata peste ursulache.
Ori era un urs migrator, ori nu au fost chiar toti exterminati din zona respectiva. :)
Inaintam totusi si facem galagie mare, sa punem pe fuga toti ursii care ar mai vrea sa se intalneasca cu noi.
La un moment dat Pink ma lasa pe mine in fata. Padurea se termina brusc si pentru cateva momente nu pot repeta decat Oau! E probabil cel mai spectaculos peisaj pe care l-am vazut in Romania! Pozele nu pot reda decat intr-o mica masura senzatia traita acolo. Pe viu totul e mult mai MARE si mai apropiat. Piramida Ceahlaului se inalta din apele albastre ale lacului Bicaz.
Dupa vreo ora de admiratie, care a sters din memorie tot efortul de a ajunge acolo, ne-am intors in padure si am urmat acelasi drum pana aproape de locul intalnirii cu ursul. Am facut dreapta si a urmat o coborare foarte lunga si cu adrenalina din plin, pe un fel de jgheab cu pietre si trepte. Frumoasa rau! Ala a fost momentul in care m-am decis sa fac 2 schimbari majore la bicicleta: sa marit ghidonul de 58cm in favoarea unuia de 71, pentru control mai bun si stabilitate, si sa trec pe full-suspension. De la anul.
Apoi forestierul usor descendent ne poarta in ritm alert pana in prima localitate, Cuejdiu. O bere la un birt satesc nu ne-o putem refuza.
Pe seara Pinkbike imi da o vestea buna. Un prieten de-al lui mi-a gasit spray-ul, chiar la tubul de beton unde banuiam ca l-a pierdut, asa ca tura nu s-a lasat cu paguba pana la urma, ci doar cu amintiri frumoase.
Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu