Rarau, Giumalau si Drumul Talienilor, septembrie 2016

        Ideea acestei ture mi-a venit acum un an cand, admirand privelistea de pe Varful Rarau (1651 m), am zarit un alt varf, impodobit cu o cruce, varf care parea sa se ridice binisor peste altitudinea la care eram. Asta m-a contrariat pentru ca pe atunci aveam impresia (gresita!) ca printre "uriasii" Moldovei, dupa Ceahlau ar urma Raraul. Cum piramida Ceahlaului este inconfundabila si nu aducea nici pe departe cu ce aveam in fata ochilor, mi-am inchipuit ca e vorba de o iluzie optica interesanta. Abia ulterior, cand am consultat o harta m-am dumirit: Varful respectiv chiar ESTE mai inalt decat Raraul si nu e altul decat Giumalaul, ajungand la 1857 metri.

Cu harta in fata am zarit o poteca ce parea sa lege cele doua varfuri. N-ar fi interesant de combinat ambele intr-o tura de bicicleta de o zi? Ba bine ca nu...

Asa am ajuns pe 10 septembrie sa-mi dau intalnire in Campulung Moldovenesc cu Ovidiu (alias Aristotel, de pe ciclism.ro) si sa incepem de dimineata urcusul pe Rarau. 

Nu folosim nou deschisul "TransRarau", asfaltat si destul de circulat, ci urcam pe vechiul drum, forestier in curs de amenajare. Probabil si acesta va fi acoperit de covorul asfaltic cat de curand.

Drumul urca continuu, insa doar prin padure, fara privelisti spectaculoase. Insa pedalarea e placuta, ne bucuram in liniste de natura.

Dupa un timp ajungem la Manastirea Sihastria Raraului (aprox 1000 m altitudine), care este pictata recent. O vizitam si profitam de izvorul bogat din apropiere ca sa ne refacem provizia de apa.

Pana aici se putea ajunge si cu masina. Mai departe drumul e blocat de o bariera, pusa acolo poate pentru ca turistii sa nu-i incurce pe drumari in lucrarile evidente de modernizare a vechiului forestier.
Aproape pe neasteptate iesim in TransRarau si ne strecuram printre multimea de masini aflate in cautarea disperata a unui loc de parcare cat de inghesuit, care sa nu blocheze cu totul ingusta cale de acces catre Cabana Rarau.
Ne asezam la una dintre putinele mese de lemn libere de pe terasa. Desi venisem cu ganduri mari, de masa imbelsugata, trebuie sa ne multumim cu niste mici si carnati de o calitate indoielnica prepaprati la un gratar din apropiere. De altfel pana a adoua zi m-am resimtit in urma consumarii lor.
Planul initial era sa urcam si pe Varful Rarau insa, cum deja ma simteam destul de rau cu somacul, am renuntat si am pornit direct spre Giumalau. Nu inainte de a admira pentru cateva minute Pietrele Doamnei, frumos desenate pe cerul senin.

Ne lasam purtati la vale de limba de asfalt pana la un loc de belvedere de unde se pot zari ambii munti ai excursiei de azi. In spate este Raraul, pe care l-am ratat de putin. In prim plan Pietrele Doamnei.

Iar in fata avem Giumalaul, cu un traseu fara prea multe detalii in afara datelor GPS. Nu prea  stim cat din el va fi ciclabil.

Primii kilometri, dupa ce parasim asfaltul catre stanga, au fost printre cele mai frumoase portiuni de single-trail pe care le-am parcurs. Alternante rapide de urcari si coborari, pietre de ocolit, mai rar fiind nevoiti sa ne dam jos din sa. O incantare!

Insa asta nu poate tine prea mult, avem serios de urcat si intradevar dam de zone care scot untul din noi la impins si carat biciletele in spate. Initial e doar foarte inclinat. Apoi padurea lasa loc jnepenilor si atunci incepe cu adevarat distractia: cu bicicleta pe umar, deasupra capului, impinsa pe roata de spate, incercam toate variantele. Cel mai enervant e ca jnepenii sunt foarte desi si mai mereu se incurca in coarne, in cadru sau spite.

Aproape de varf ne oprim intr-un luminis, ca sa ne revina un pic respiratia la normal. Constat ca jnepenii cei perversi nu s-au multumit sa ne smulga ultimele rezerve de energie, mi-au luat si ochelarii agatati de o chinga a rucsacului.
Cu genunchii inca tremurand pornesc inapoi pe poteca. Dupa vreo 15 minute ma intalnesc cu un grup care urca. Au gasit ochelarii, dar i-au lasat agatati de o creanga, nestiind cine i-a pierdut. Asta undeva la vreo 10 minute departare. Ii gasesc exact unde mi-au explicat.
Ma consolez ca macar acum voi urca fara bicicleta si ca va fi mai usor. Paradoxal nu mi se pare o mare diferenta, asa ca dupa aproape 45 de minute de cand am plecat ma regasesc cu Ovidiu. El a beneficiat de pauza ca sa se ghiftuiasca cu afinele ce se gaseau din belsug in poiana.
Adun si eu cateva si escaladam apoi ultimii metri ce ne despart de varf.

Crucea pe care abia o zaream de jos se dovedeste a fi in realitate destul de mare.

Chiar in spatele ei continua un drum foarte bun, care coboara frumos spre vale. Asta ar fi fost varianta de preferat, sa fi coborat pe TransRarau mai mult, pana sub schitul Sfantul Ioan Iacob Corlateni si apoi sa fi urcat pe Valea Surii. Ne-ar fi scutit de episodul chinuitor al purtarii bicicletelor, dar in acelasi timp poate am fi pierdut acel single-trail minunat. Cine stie, candva voi incerca si aceasta alternativa.
Varful propriuzis se afla la cativa metri de cruce si e de fapt o movila de pamant si pietre.

Cam asa arata si drumul de pe Valea Surii. In stanga se vede Bistrita, unde vom ajunge si noi in curand.

O coborare abrupta incepe imediat dupa creasta  Ma asez cu burta pe sa si reusesc sa nu ma dau jos pana la Cabana Giumalau. Imi dau seama ca o tija de sa reglabila pe inaltime ar fi de mare ajutor in asemenea conditii si-mi propun sa-mi iau una pana la urmatoarea tura.
Intram in curtea cabanei si am un deja-vu cu Piatra Singuratica. Nici aici nu avem parte de berea la care visasem, usile sunt ferecate. Singurul care ne intampina, nu foarte binevoitor, este un ciobanesc urias, inchis intr-un tarc.

Agat aparatul foto de gard si ma racoresc cu apa din izvorul captat in spatele cabanei. Are un placut efect revigorant amplificat si de asteptarea lungii coborari ce va tine pana la pensiunea din Rusca. Acolo am rezervat cazarea pentru diseara.
Si pornim vijelios. Ovidiu, cu al sau monster-cross fara suspensii, nu poate sa mearga foarte tare asa ca imi propun sa ma distrez o vreme pe coborare si sa-l astept apoi, ca sa continuam impreuna.
E minunat sa te dai cu un full-suspension pe forestierul inclinat si sa simti cum bicicleta pluteste peste denivelari.
In asteptarea lui Ovidiu imi zic sa trag si cateva poze, duc mana spre aparat si nu-l gasesc la locul obisnuit. Normal, zace agatat de gardul cabanei. Si am apucat sa fac vreo 5 kilometri si sa pierd 450 metri altitudine!
Hai la deal, fara nicio tragere de inima, caci deja visam la chiolhane...
Dupa ce recuperam 150 metri altitudine imi dau seama ca merg prea incet iar Ovidiu are mai multa energie. Ne sfatuim si ramane sa urce el in continuare iar eu sa cobor si sa ma intorc cu masina, caci pe el nu-l incanta asa de mult coborarea aceea pietroasa.
Parca zbor pana la pensiune. Nu mai opresc nici macar pentru poze.
Las bicicleta in camera, imi iau sotia la plimbare si ne indreptam cu masina spre vaful Giumalaului, sa-l recuperam pe Ovidiu.
Din masina ai cu totul alta perspectiva asupra drumului, pare muuult mai inclinat. Si mai lung.
In fine, ajungem cu bine la cabana si il regasim pe Ovidiu. Aparatul era exact unde il uitasem. De altfel nu-mi faceam probleme din punctul asta de vedere, nu intalnisem prea multi turisti si oricum cei care bat muntii de placere nu se bucura de bunul altuia.
Intre timp aparuse si cabaniera, insa nici ea nu ramanea pe munte pentru ca nu avea turisti cazati.
Cu masina incepem sa coboram pe acelasi forestier deja bine-cunoscut. Usurel, usurel, caci masina nu e ca bicicleta....
Pe inserat intram in curtea pensiunii.

Aflam ca un restaurant bun gasim doar in Vatra Dornei. Ni se recomanda Casa Bucovineana. Desi mancarea este buna, nu-mi prieste. Stomacul meu inca se resimte dupa tortura micilor de pe Rarau. Sper ca pana maine sa imi treaca senzatia de rau.
 

A DOUA ZI - Drumul Talienilor
Pentru a intra pe Drumul Talienilor ne deplasam cu masina pe Valea Bistritei, intre Rusca si Borca. Denumirea lui vine de la constructorii italieni adusi de regele Carol I pentru a-l ridica. Soseaua leaga localitatile Borca si Malini, prin Pasul Stanisoara (1235 metri).
Mai este cunoscut si ca Drumul Vitoriei Lipan, personajul din romanul Baltagul.
La Borca e mare targ si ne facem loc cu greu printre cei veniti sa faca o afacere sau doar sa caste gura. Dar lipseste ceva din atmosfera de roman a lui Sadoveanu . De fapt e ceva in plus, mult kitch si multa tiganime. Ramanem in masina pana in apropierea iesirii din Borca. Drumul isi pierde repede stratul de asfalt iar casele sunt saracacioase, dezvoltare turistica zero. Si e pacat pentru ca de cum iesi din sat peisajul este unul rural autentic. Verdele fanetelor e mai degraba unul primavaratec decat de inceput de toamna.
O cruce spune trecatorilor despre jertfa celor care au aparat aceste locuri. Aici tinem drumul dinspre dreapta si curand ajungem sa urcam in serpentine trecatoarea.

 

Valea pe care am urcat pana acum ne incanta privirile.  Nimic nu este mutilat de civilizatia "de consum".

Iata si o amprenta a italienilor care au lucrat aici la inceputul secolului trecut. Lucrarile de arta se prezinta nesperat de bine si nu cred sa fi avut parte de vreo renovare.

Inca putin si ajungem in pas.

Sus ne intalnim cu un grup destul de numeros de biciclisti, care urcasera dinspre Malini si se pregateau acum sa faca calea intoarsa. 

O cruce mai mare decat cea de la poale e dedicata eroilor cazuti in cele doua razboaie mondiale si unei domnite care s-a stins de tanara

Impartim masa cu niste catei si ne lansam pe ultima coborare a turei.
Ovidiu, in actiune.

Daca ieri masina a avut alt drum astazi a putut sa ne insoteasca, drumul  fiind accesibil aproape oricarui tip de turism, conditie sa se conduca cu atentie.
Pe aceasta latura a muntelui (in Suceava), in contrast cu Neamtul, sunt taieri masive de padure, insa drumul nu are prea mult de suferit. De altfel asfaltul incepe mult mai repede decat dinspre Borca.
Apar si pensiuni cochete, casele sunt mai rasarite. Intreaga zona pare mult mai dezvoltata.
Pentru ca in 37 kilometri am urcat doar 580 metri, aceasta este cu siguranta o tura care se poate face si in familie, nu pune probleme prea mari de efort sau de siguranta.
Si Radlerul de incheiere, cu speranta ca vom mai reusi sa ne intalnim si vara viitoare la o tura in muntii Moldovei / Bucovinei.

Pentru track-urile GPX lasati un comentariu si vi le pot trimite.