Macin… De nu stiu cate ori l-am pus pe lista de trasee de facut pentru ca sa-l sterg cand mai auzeam de cate un prieten biciclist care s-a dat peste ghidon pe acolo. Stiam ca e un traseu frumos, ca am vazut destule panorame, dar si ca are zone mai dificile de parcurs pe bicicleta.
Pana la urma a invins curiozitatea si am plecat intr-acolo impreuna cu Corrado si cu doi colegi de serviciu, Ionut si Bogdan.
Plan de tura de o zi, cu trezire matinala si 5-6 ore de condus in total.
Ajungem fara probleme in Greci, unde contrar asteptarilor mele de a gasi un satuc prafuit, saracacios, suntem surprinsi de grija cu care este gospodarit, beneficiind din plin de fondurile europene.
Trotuare, iluminat, centru de informare turistica, muzeu, toate noi si cu bun gust facute.
Tura de azi are doua bucle, fiecare catarare urmata de o revenire in Greci.
Incepem cu bucla sudica, ceva mai usoara si care are o buna bucata de fals plat ascendant, perfect pentru incalzire.
Relieful, ca si vegetatia par mai degraba nord sahariene. Pomii seamana foarte bine cu maslinii. Profitam de umbra lor pentru a face ceva reglaje bicicletelor si in curand incepem prima ascensiune, care in mare parte este pe un forestier destul de abrupt si de multe ori profilat ca un semitub.
Ne regrupam. Urmeaza o coborare scurta pentru a incepe sa urcam ceva mai serios. Pana spre varf ne tinem mai mult prin padure.
Intr-un luminis intalnim un alpinist, care face eforturi disperate sa se catere pe stancile de langa poteca si in acelasi timp sa nu-si piarda echilibrul si sa cada pe spate.
Efortul de pana acum ne este rasplatit cu un prim punct de belvedere. Ma asteptam la ceva spectaculos, insa realitatea a depasit pozele pe care le vazusem anterior.
O coborare pietroasa, cu destule trepte ne pune la incercare abilitatea de a ramane in sa. Reusim sa ajungem in siguranta pana la urmatorul loc de unde iarasi putem admira kilometri de campie la picioarele noastre. Zarim chiar si panglica Dunarii.
Desi inaltimea acestor munti este una modesta, in jurul a 400 de metri, datorita faptului ca se inalta direct din campie ofera panorame ample.
Dupa ce scapam de zona cu pietroaie coboram repejor, reintram pe asfaltul incins si curand ne asezam confortabil pe canapelele terasei din Greci.
Fiecare vrea sa faca cinste cu bere asa ca ne trezim cu mai multe randuri pe masa din fata noastra. La cat de cald este se evapora de parca nici n-ar fi fost.
Incepem a doua bucla a turei sub un soare torid. Asta ii face pe Bogdan si pe Ionut sa renunte dupa cativa kilometri, inainte de a doua urcare serioasa a zilei. Ne vom reintalni cu ei seara, la restaurantul La Greci.
Eu incerc sa tin pasul cu Corrado, de fapt sa nu raman prea mult in urma. Noroc ca soarele se ascunde sub un nor, iar noi incercam sa profitam din plin de aerul ceva mai respirabil si-i dam pedale la greu.
Il regasesc apoi pe Corrado oprit in cel mai frumos loc din toata tura. Parca este balconul din care zeii supravegheaza lumea. Minunat! Si relativ usor accesibil si celor care ar vrea sa faca o plimbare la pas, plecand din Greci.
Fortez un pic pe o urcare prelungita si reusesc sa o dovedesc. Insa cand ma opresc pentru poza ma pricopsesc cu o crampa puternica la piciorul drept.
Nici sa pasesc nu pot. In cateva minute, dupa ceva stretching, scap de probleme si ajung pana in varf. Acolo ne salutam cu al doilea alpinist, acesta insa avand dimensiuni apreciabile. Are carapacea cam cat o minge de fotbal, iar cand o trece peste pietre scoate un sunet infundat.
Bine ca azi am dat doar peste testoase sau soparle si ca am scapat de intalnirea cu vreo vipera.
Pe marginea potecii e un semn ciudat, radar pentru biciclete. Imediat vine si explicatia lui, incepe o coborare de viteza, pe un fel de sant de lut, cu pereti laterali de 3-4 metri inaltime.
Pe fundul lui nu sunt sleauri sau noroi asa ca tentatia de a lasa cu totul franele e mare. Nu cunosc insa traseul si sunt precaut. Pana la urma tubul se termina in aceeasi stare foarte buna. A doua oara i-as fi dat mult mai tare, insa chiar si asa senzatia de viteza a fost tare placuta. A fost cireasa de pe tortul Macinului.
La marginea unei poienite ma asteapta Corrado.
Deodata se aude un trosnet puternic! Un copac ce parea viguros se frange instant, fara niciun ajutor si din fericire cade in directive opusa potecii. Foarte ciudat, parca un urias invizibil l-ar fi frant.
Depasim momentul XFiles si ne punem pe o cursa in viteza pe marginea unui camp, iar apoi pe un macadam usor descendent catre Greci. Ne dam seama ca am avansat mult spre nord, dincolo de cariera de piatra pe care o vazusem de dimineaza in zare.
Foamea ne trage ca pe mosor catre restaurant.
Ma bucur ca nu conduc eu azi si pot lua o sticla de vin alb langa saramura de crap.
Chelnerul ne-a amuzat cand ne-a informat ca saramura poate sa dureze ceva mai mult pana se prepara, adica vreo 15 minute... Ha, Ha!
Relive 'Macin'
Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu