Canalul Dunare - Marea Neagra, septembrie 2024

        Am vazut, acum cativa ani,  o poveste interesanta despre o tura de bicicleta de-a lungul Canalului Dunare - Marea Neagra si am trecut-o pe lista de dorinte. Pe inceput de toamna a parut un moment perfect pentru ea si astfel, impreuna cu Alex si Zax, am pornit la drum. Treziti cu noaptea in cap, am pus bicicletele pe masina si am iesit din Bucuresti in directia Cernavoda, de unde incepe Canalul.

Pe autostrada, cand am prins vitreza, aud cum cheile de la suportii de bicicleta - uitate pe plafon in frenezia plecarii - aluneca si se pierd in intunericul din spate. Ups, asta nu e bine si reusim sa pierdem vreo 45 de minute pana ne intoarcem si le regaseste Alex, cu un mare noroc!

In fata garii Cernavoda e o parcare generoasa, unde lasam masina si ne echipam. Reusim ca pe la opt si un pic sa fim gata. Verificam cheile, cu atentie :) si pornim. Vreme perfecta, chef si destui kilometri in fata!

Nu ma uit cu atentie la traseul pe care-l incarcasem pe GPS si, in loc sa tinem drumul drept, facem stanga, pe podul peste intrarea in Canal. Ocolim deci cativa kilometri prin oras si reusim apoi sa ne lipim de canal intrand pe drumul de intretinere de pe malul nordic (exista unul similar si pe cel sudic - malul drept).

Nu e asfalt, dar macadamul e ok, nu sunt balti, cel putin nu sunt in partea de inceput. Ce m-a surprins este apa, care pare mult mai limpede, mai curata decat cea din Dunare. Are uneori nuante de albastru si e mai transparenta decat galbuiul malos al fluviului. Nu trece mult si vine din fata primul convoi de barje. De altfel surprinzator a fost si numarul vaselor cu care ne-am intalnit, 12-15, cu mult peste ce ma asteptam.

Inaintam acceptabil, chiar daca avem un vanticel usor din fata si am sperante ca vom ajunge pe plaja marii suficient de devreme cat sa putem face o ultima baie in acest an. Soarele si temperatura placuta ne imbie la asta. Fara sa le mai povestesc colegilor de tura, eu ma gandeam ca poate avem timp si de o escala la crama Murfatlar, sa degustam un vinisor.

La primul deal strapuns de Canal se simte un vant puternic din fata, probabil un efect de palnie, dealul impingand curentul de aer prin deschizatura de deasupra apei si solicitandu-ne un efort suplimentar de pedalare.

Trecem pe langa o stana goala, doar un kangal se lupta sa rupa lantul si mai ca misca tractorul de care era legat in incercarea de a ajunge la noi. Pun mana pe spray-ul anti-urs si trecem fara probleme pe langa stana. De altfel nu am apucat niciodata sa il utilizez, dar e mai sigur sa-l car cu mine in ture.

In fata apare apoi o turma de capre. Cainii sunt prietenosi si aflam de la cioban ca are probleme cu sacalii, care s-au inmultit si au capatat curaj, in urma cu o noapte omorandu-i doua animale. Nu trece mult si zaresc unul alergand in mare viteza in fata noastra.

Suntem acum la Medgidia. Drumul ne poarta pe sub pod si observam ca largimea Canalului a crescut considerabil.

In celalalt capat al orasului este fabrica de ciment, care emite un miros chimic, de dovleac copt. Ne deplasam mai departe, nu cred ca era prea sanatos acel aer.

Cam toata infrastructura de navigatie e neintretinuta, statiile de radar sunt abandonate, punctele de ancorare arata distruse, ruginite, probabil fara vreo reparatie dupa inaugurarea din epoca ceausista. Astfel ca o zona noua de ancorare, cu iluminat si camere de luat vederi nu pare din acelasi peisaj. Un panou informativ ne spune ca s-a facut cu fonduri europene si pare ceva foarte nou, nu stiu daca deja functional.

O statie de pompare, de mare capacitate, pare si ea abandonata. Micii proprietari s-au descurcat si, in lipsa ei, au tras pe mal o multime de motopompe, care iriga campurile din apropiere.

Langa Poarta Alba intalnim ramificatia nordica a Canalului, catre Midia-Navodari, de asemenea ciclabila pe drumul de intretinere, dar noi avem in plan sa ajungem azi la Agigea, asa ca lasam pe anul viitor aceasta varianta.

Ca sa traversam ramificatia nordica trebuie sa iesim la asfalt, prilej de a vizita si Monumentul Detinutilor Politici, ridicat aici in memoria celor exterminati de comunisti in tabelerele de munca de la prima varianta a Canalului, obiectiv "trasat" de Stalin cu scop principal de a distruge elitele acelei periode. Mii de oameni si-au gasit sfarsitul aici in anii '50, pana sa se ia decizia abandonarii lucrarii.

Poarta pare zavorata de un lacat, insa se deschide cu mana, fara cheie si putem intra in suprafata amenajata.

Revenim pe malul apei si constatam ca viteza de deplasare a cam scazut, in schimb vantul este tot mai prezent si mai nervos. Tai deja degustarea de vin de la Murfatlar de pe lista, macar la plaja sa ajungem!

Pe malul sudic se zareste un mozaic creat in stilul epocii respective, ce prezinta diverse scene de lucru si deverse bresle ce au contribuit la saparea realizarea Canalului.

De la Murfatlar incepe partea cu adevarat spectaculoasa, unde muncitorii au fost nevoiti sa sape adanc in podis si sa consolideze peretii pe kilometri intregi. Ecoul se aude spectaculos si ne distram scotand chiote. Curentul de aer e mai puternic intre peretii abrupti, iar noi ne oprim tot mai des.

Aici trebuie sa fie spectaculos cand ploua torential, ma intreb cum o fi fost la Codul Rosu, care a devastat Dobrogea cu putin timp in urma.

Autostrada traverseaza Canalul, iar noi ne strecuram pe sub ea.

Marturisesc ca am ezitat cand am ales pe care mal sa pedalam si nu e mare diferenta, pana aici, la Monumentul Tineretului. Ar fi fost mai potrivit sa fi traversat podul de la Murfatlar si apoi sa fi urcat pana la baza monumentului, este drum. Privelistea asupra Canalului e deosebita. Ramane pe data viitoare, probabil cu masina, caci exista si acces auto. Un Duster era parcat chiar langa el.

Si daca ritmul de deplasare s-a stins aproape de tot, ce mai lipsea? Un sir de multe balti adanci, cat sa nu poti trece de ele fara sa-ti uzi incaltarile. La prima balta colegii de tura incearca o fenta, prin iarba, dar asa se pierde mult timp si fara mare efect. Eu le traversez pe bicla si constat ca sub apa nu e noroi, e prundis. Pana la urma adoptam toti aceeasi tactica. Si functioneaza excelent, mai putin la ultima balta, care ascunde un mare noroi, in care ne infigem eu si Alex. Bicicleta se umple de argila lipicioasa, iar pantoful duhneste a balta imputita. Noroc ca am schimburi la masina!

Consolidare de mal. De la baza iti da impresia ca se poate escalada pana sus, insa in partea finala se ajunge la o surplomba.

Ajungem la podul vechi de la Agigea abia pe la 18:30, s-a dus si planul de baie in mare, vantul nu s-a potolit, iar soarele nu prea mai are forta. In plus ni s-a facut si foame.

Sub pod drumul e blocat de un gard, cu o poarta automata si camera de luat vederi. Sunam la interfon si o rugam pe doamna care raspunde sa ne deschida. Este amabila si ne lasa sa trecem, cu conditia sa nu ne intoarcem tot pe acolo. Suntem multumiti asa, oricum nu aveam in plan sa revenim pe acelasi drum. Alternativa ar fi fost sa ne intoarcem 1-2 km, pana la Cumpana si sa iesim acolo la drum.

In fata noastra apar platformele maritime andocate. Trecem pe langa ecluza ce marcheaza finalul Canalului Dunare - Marea Neagra.

Ne decidem sa terminam tura in Constanta, pentru ca de acolo avem legaturi feroviare mai bune pentru intoarcere si vom gasi mai usor un restaurant, unde sa cinam.

Pedalam printr-o zona industriala, iar drumul se termina la Poarta 7 a portului. Paznicii ne sfatuiesc sa evitam drumul prin port, pentru ca este foarte stricat si ar trebui sa urcam apoi un deal. Ne sugereaza o potecuta pe langa calea ferata, care leaga portile 6 si 7. Inca putin offroad si gata.

O imagine de consolare ca am ratat plaja:

La 20:50 avem tren catre Cernavoda, deci ceva timp pentru masa si bere (pentru cine nu conduce). Gasim o terasa chiar sub farul cel nou si mancam binisor acolo.

Tren, autostrada, lasat pe fiecare acasa, pe la 1:30 sunt in pat. 

Anul viitor ne revedem pe Poarta Alba - Midia - Navodari!

Traseul (incomplet marcat, ca am ramas fara baterie) e mai jos.